Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Orthodox belief’ Category

Mănăstirea”Acoperământul Maicii Domnului” din Vedrin-Namur  este prima mănăstire românească din Benelux. Din mila lui Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor Săi, aceasta aparţine comunităţii româneşti din mai 2011, în urma cumpărării unei foste mănăstiri catolice de rit bizantin. Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului
În lunile care au trecut, rugăciuni, slujbe, conferinţe, întâlniri duhovniceşti, cateheze pentru copii şi tineri, cursuri de iconografie şi de muzică bizantină s-au desfăşurat pentru folosul, dar mai ales pentru bucuria  multora.
În 2012, cu ajutorul Domnului, vom organiza două tabere (una pentru copii şi una tematică, de iconografie), precum şi conferinţe şi evenimente duhovniceşti şi culturale care să marcheze prezenţa  ortodoxă pe aceste pământuri.  Însă a ctitori este lucru greu şi anevoios. La sfârșitul lui iunie trebuie plătită a doua rată de aproximativ 55.000 € la împrumutul pentru achiziționarea mănăstirii.

Facem un apel călduros pentru contribuții la plata ratelor.

Ne-am bucura sa fiți părtași la această lucrare venind şi văzându-o, rugându-vă împreună cu noi şi făcând donații în contul:
IBAN BE91 363-0864888-76,  SWIFT (BIC): BBRU BEBB,
beneficiar A.S.B.L « C.O.P.M.D. (Communauté orthodoxe « Protection de la Mère de Dieu »).
În „Communication” scrieţi un pomelnic pentru lista de ctitori.
Pentru orice alte informaţii, îl puteti contacta pe părintele Ciprian Grădinaru (0032.498.75.93.71 sau pr.ciprian@manastirea.be),  desemnat de I.P.S. Iosif pentru demersurile legate de rambursarea împrumutului şi administrarea Mănăstirii.
   Şansa aceasta – de a deveni ctitori „pururea pomeniţi“- nu ni se dă des!         

Mulţumim celor care ne-au ajutat deja şi celor care ne vor ajuta. Domnul să răsplătească!
Adresa mănăstirii: 5020 Vedrin (Namur), Rue Su’l Tidge 86
http://www.manastirea.be/

 

Read Full Post »

As vrea sa va marturisesc o minune facuta de Sf. Nectarie cu mine, recent. Aflandu-ma in alta tara, preponderent catolica, am cautat in oraselul in care ma aflu o biserica ortodoxa. Desi ma gandeam ca sansele sunt mici sa gasesc aici o biserica ortodoxa, aveam speranta ca o voi afla si am gasit pe internet adresa.

Era intr-o duminica si imi doream sa ajung cat mai repede la slujba. Cand am ajuns pe strada respectiva, m-am invartit cam o jumatate de ora prin acel cartier, dar nu gaseam nimic.. Ma rugam la Maica Domnului, Iisus Hristos si Sf. Nectarie ca sa ma ajute sa gasesc bisericuta..

La un moment dat vad pe zidul unei cladiri semnul crucii si citesc ca este sediul Centrului Ortodox din oraselul respectiv. Bucuroasa, urc scarile, dar spre deziluzia mea era un afis la intrare pe care scria ca in ziua respectiva slujba se tine in alta parte si se dadea adresa exacta.

M-am gandit ca nu este momentul sa ma dau batuta si cu ajutorul GPS-ului dupa ce am strabatut aproape tot orasul am ajuns pe o straduta linistita unde nu parea sa fie nici o biserica pe nicaieri..  De asemenea, pe drum am avut si cateva peripetii, semn ca cel viclean nu vroia ca eu sa ajung la slujba.. strazi in reparatii cu deviatii pe alte strazi, la un moment dat am intrat din greseala pe o strada cu sens unic, dar pe sensul opus. Noroc ca mi-am dat seama la timp si am intors rapid. Tot drumul m-am rugat la Sf. Nectarie sa prind si eu macar o particica din slujba. In final, pe zidul uneia din case vad din nou aceeasi cruce de la amplasamentul anterior. Bisericuta era la parterul unei case, o incapere cam cat o sufragerie de mare, dar frumos amenajata cu peretii acoperiti de icoane micute. Am fost foarte fericita ca am gasit-o si multumeam Domnului si Sf. Nectarie cu lacrimi.

Dupa terminarea slujbei, vad pe un perete o icoana (cam de marime A4) cu Sf. Nectarie de Eghina. Nici nu va puteti inchipui ce mult m-am bucurat!! Fiind o biserica ortodoxa rusa, majoritatea sfintilor din icoane, daca nu cumva toti, erau de origine rusa. Avand in vedere ca este si o biserica atat de mica, sansele erau mici sa gasesc acolo chiar o icoana cu Sf. Nectarie. Mai mult, dascalul mi-a zis ca icoana respectiva este adusa chiar din Grecia.. Consider ca Sf. Nectarie mi-a fost alaturi din nou si am vrut sa impartasesc aceasta minune micuta cu ceilalti credinciosi. Sfinte Nectarie roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Va recomand sa cititi cartea “Sfantul Nectarie; Minuni in Romania”, editie ingrijita de Ciprian Voicila. Acolo veti putea afla si despre alte experiente minunate prin care au trecut cei care se roaga cu credinta Sfantului Nectarie.

Read Full Post »

Sfintele de la Diveevo

Sfanta Maria Egumena

In lume, Sfanta Stareta Maria se numea Elisabeta Alexeievna Usakova. Ea a fost aleasa drept stareta si de fapt a administrat manastirea pustiita in anii dificili.  Dupa tulburarile din Diveevo, in 1862 Stareta Elisabeta Alexeievna a fost tunsa in monahism si in acord cu ordinul Sfantului Sinod a fost ridicata la rangul de stareta. Din acel moment, obstea a inceput sa infloreasca. S-a cumparat pamant, au fost construite  noi cladiri, au fost reparate bisericile, au fost introduse cantarile pe mai multe voci si a fost creat un atelier de icoane. Sf. Maria insasi a dobandit multe virtuti si a devenit ca o mama adevarata pentru surorile ei. Este cunoscuta inainte-vederea sa si ca prin rugaciunile ei toate problemele complexe legate de administrarea manastirii se rezolvau  ca prin minune, de la sine.

Fericita Pelaghia Ivanovna

In lume, purta numele de Pelaghia Ivanovna Serebrennikova. S-a nascut in Arzamas si inca din copilarie era poreclita “nebuna” dupa comportamentul sau iesit din comun. Parintii ei au maritat-o, dar dupa vizita la parintele Serafim, ea a inceput sa-si petreaca noptile in rugaciune si sa faca pe smintita,  ca si cum si-ar fi pierdut mintile. A nascut doi baieti. Curand, acestia au murit. Pelagia a suferit lovituri crunte si a inceput sa hoinareasca pe strazi, purtandu-se ca o nebuna si fiind batjocorita si luata in deradere. Isi petrecea fiecare noapte in rugaciune, in pragul bisericii.

In 1837 Pelagia a fost primita in obstea din Diveevo unde si-a continuat viata ascetica asemenea unei “smintite”: traia pe strada intr-o groapa plina de mizerie, spargea geamurile chiliilor, se batea cu capul de peretii cladirilor, intotdeauna mergea descult, isi intepa picioarele in cuie si isi pedepsea trupul in orice fel, hranindu-se numai cu paine si apa, neparticipand niciodata la mesele manastirii. Adeseori, cand mergea pe la chilii sa cerseasca paine, ea indura lovituri, impunsaturi si impingaturi, numindu-se pe sine “smintita” si “nebuna”. Unele surori o cinsteau, altele o socoteau stapanita de un demon inainte-vazator. Fericita Pelagia Ivanovna era cinstita de toate maicile cele binecuvantate din Diveevo: Praskovya Yakovlevna, Praskovya Semenovna, Praskovya Ivanovna, care o strigau “mamica”.

Inca din timpul vietii, Fericita Pelaghia obisnuia sa-i vindece pe toti cei care veneau la ea. Astfel, artistul M.P. Petrov s-a vindecat de paralizia mainii.  Ea vedea toata viata oricui si proorocea. Aparea in vise si aduce vindecare. A reusit sa stinga un foc de la distanta. Surorile din obste si insasi egumena se sfatuiau cu fercita inainte-vazatoare. Faima inaintei-vederii sale s-a imprastiat peste tot si binecuvantata era vizitata de multi oameni din toate colturile Rusiei. Cu patru ani inainte de moarte, Pelagia a proorocit raspandirea iacobinismului si a terorismului in Imperiu. Acestea aveau sa duca pina la urma la uciderea Tarului Alexandru al II-lea, pentru care Pelaghia plangea si se ruga neincetat.

Dupa 20 de ani de viata aspra, Fericita Pelaghia, la indemnul lui Serafim care i-a aparut in vis, s-a inchis intr-o chilie, a inceput sa ocoleasca oamenii, a devenit tacuta, statea si plangea pe podea langa usa de la intrare si isi petrecea noptile in rugaciune. Se hranea in principal cu paine neagra, din care facea bilute ce ii serveau drept metanii pentru rugaciunea lui Iisus. Nu s-a spalat si nu si-a taiat unghiile niciodata. Binecuvantata a trait in obste pina la moarte si potrivit Sf. Serafim “multe suflete s-au salvat prin mijlocirea ei”.

Inainte de moartea sa a promis tuturor celor care isi vor aminti de ea ca si ea isi va aminti si se va ruga pentru ei. Fericita Pelagia a adormit intru Domnul la 30 Ianuarie 1884.

Schimonahia Marta

Maria Semenovna Meliukova  a avut o legatura duuhovniceasca apropiata cu Sf Serafim si cu ucenicul sau. Ea s-a alaturat obstii in 1823 si la varsta de 13 ani si-a luat asupra-si votul tacerii. „Intotdeauna se afla  in  profunda si neintrerupta rugaciune” Viata sa ascetica intrecea in strictete cele mai aspre vieti ale surorilor sale si ascultarea sa fata de Sf. Serafim era nestramutata. Era atat de apropiata duhovniceste de Sf. Serafim incat parintele i-a dezvaluit toate tainele despre viitorul manastirii si toate descoperirile primite de la Nascatoarea de Dumnezeu. Dupa moartea sa la 21 august 1829, Sf. Serafim a dezvaluit maicilor din Diveevo ca a tuns-o in marea schima  si ca acum „sufletul ei era in Imparatia Cerurilor, alaturi de Sfanta Treime, la tronul Domnului si toti vor fi ajutati prin ea!”

Toti s-au bucurat atunci ca s-a ivit in ceruri o noua mijlocitoare pentru manastire si pentru intreaga lume, in timp ce staretul Serafim a chemat pe toti la inmormantarea schimonahiei Marta, promitandu-le celor prezenti iertarea pacatelor. In timpul inmormantarii, batrana Praskovya Semenovna, sora raposatei, a vazut clar pe usile imparatesti pe Imparateasa Cerurilor  si pe maica Marta stand in aer. Praskovia Semenovna a inceput apoi sa faca pe nebuna, sa profeteasca si sa-si rupa hainele. Apoi, toti au auzit tipetele si scrasnetele iesirii demonilor. Cand a aflat acestea, Sf. Serafim a zis: „Acesta a fost Dumnezeu si Imparateasa Cerurilor care au vrut sa preacinsteasca pe Fecioara Maria și pe maica Marta. Si daca eu, sarmanul Serafim, am fost la inmormantare, am vazut cum multi au primit vindecare de la duhul ei!” Mai tarziu, prin Sfantul Duh, Sfantul Serafim a primit inca o data incredintarea ca maica Marta „ se afla in Imparatia Cerurilor, langa Tronul Domnului si langa Imparateasa Cerurilor, alaturi de sfintele fecioare! Este o mijlocitoare pentru toata omenirea!” Si a indemnat pe toti sa se roage la mormantul ei.

Sfanta Maica Elena

Elena Vasilievna Manturova a continuat traditia Maicii Alexandra cu binecuvantarea Sfantului Serafim. Domnul a osebit-o pentru Sine. Avand inca din copilarie „ un caracter extrem de vesel, dragoste de lume, de socializare si o atractie pentru distractie” ea se pregatea sa se marite cand, dintr-o data, fara nici un motiv anume si-a respins mirele. Curand, Domnul si-a condus aleasa in afara lumii, aratandu-i intr-o viziune un sarpe monstruos gata sa o devoreze, dar fu salvata de Maica Domnului. Apoi Elena Vasilievna a fagaduit sa mearga la manastire. A respins viata lumeasca in totalitate, citea mult din operele Sfintilor Parinti, se ruga si  muncea. Trei ani a pregatit-o Sf. Serafim pentru intrarea ei in obste, fapt petrecut in anul 1825. El a proorocit calea vietii sale si i-a poruncit sa urmeze intocmai viata maicii Alexandra. Maica Elena petrecea in rugaciune neincetata, in contemplare si tacere deplina.  O data, cand Elena o cauta pe sora sa de chilie Ustinia, care era bolnava de tuberculoza, aceasta a fost luata in Rai si i-a spus ca Domnul le gatise loc pentru amindoua.

Viata ei a luat sfarsit intr-un mod minunat: sub ascultarea Sf. Serafim, ea a murit in locul fratelui sau Mihai Vasilievici Manturov. Inainte de moarte, ea a fost dusa in incaperile raiului, unde l-a vazut pe Dumnezeu sub chipul unui foc de nedescris, unit cu Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu care i-a aratat lotul de pamant al prezentelor, fostelor si viitoarelor maici din Diveevo. Ea a adormit intru Domnul  pe 28 mai 1832, iar in timpul inmormantarii a zambit de trei ori in sciriu ca si cum ar fi fost vie.  Curand Sf. Serafim a aratat ca Sfanta maica Elena „ se numara printre cei care sunt vrednici sa stea  alaturi de Sfanta Treime, ca si fecioară” si ca este in ceata de fecioare a Imparatesei Cerurilor, iar Dumnezeu o daruise pe Sf. Marta cu sfinte moaste nestricacioase pentru ascultarea ei desavarsita.

Fericita Parascheva Ivanovna (Pasa din Sarov)

Fericita Parascheva provenea dintr-o familie de tarani din provincia Tambov si i se spunea Irina. Parintii ei au maritat-o si a trait alaturi de sotul ei timp de 15 ani fara sa aiba nici un copil. 5 ani mai tarziu sotul ei moare si Irina sufera mult. In timpul unui pelerinaj la Kiev, a inceput sa urasca lumea aceasta si a hotarat sa-si dedice viata in intregime Domnului. Din voia Domnului, mosierii au dat-o afara si timp de 5 ani a trait in satul sau natal pe ulite, indurand saracia. Intr-un sfarsit, la Kiev ea a fost tunsa in taina sub numele de Parascheva. A trait timp de 30 de ani in padurea din Sarov intr-o pestera sapata cu propriile maini, suferind multe lipsuri. Inca din acea perioada, ea a inceput sa fie considerata nebuna pentru Hristos si inainte-vazatoare, oamenii cinstindu-o si cerandu-i sa se roage pentru ei. In acea vreme, Domnul a ingaduit sa indure incercarea  data si Sfantului Serafim: a fost batuta cu cruzime de hoti, aproape  de moarte. Pentru cativa ani Parascheva a trait retrasa in padurea din Sarov, dar cu 6 ani inainte de moarte a inceput sa locuiasca pentru perioade mai lungi in Diveevo, iar dupa trecerea la Domnul moastele ei au fost mutate acolo.

Ea avea grija de niste papusi pentru copii, carora le spunea copiii ei. Isi petrecea noptile in rugaciune si le supraveghea pe surori sa participe zilnic la slujbe si sa se trezeasca la miezul noptii pentru rugaciunea de noapte. Fericita impletea ciorapi in timp ce rostea rugaciunea lui Iisus. De asemenea ea pribegea adesea, umbland dintr-un loc intr-altul, schimband chiliile. Obisnuia sa taie iarba cu o secera, timp in care facea inchinaciuni pina la pamant si se ruga. Fericita Pasa proorocea cu ajutorul papusilor si conform marturiei din „Cronica” au fost atat de multe cazuri de inainte-vedere incat a fost imposibil sa se adune si sa fie scrise toate. Lumea spirituala era deschisa pentru ea si vedea sufletele si gandurile celor care o inconjurau. Deseori era auzita cum vorbea cu sfintii si cu Maica Domnului.

Potrivit cu traditia din Diveevo, in timpul preacinstitei praznuiri a Sf. Serafim din 1903, tarul si tarina au intalnit-o pe fericita Pasa care a proorocit nasterea unui mostenitor, caderea Rusiei si a Dinastiei, precum si devastarea Bisericii si o mare de sange. Dupa aceasta, Maiestatea Sa a cerut sfat pentru toate problemele grave cu care se confrunta. Inainte de moarte, fericita Parascheva a facut metanii in fata portretului tarului, prezicand sfintenia lui. Fericita Parascheva Ivanovna a trecut la Domnul in 1915.

Sfintele cuvioase de la Diveevo cat si numeroasele minuni savarsite le aduc aminte monahilor si tuturor crestinilor adevarati ca Ortodoxia , credinta adevarata nu este din lumea aceasta.

Pe ansamblu, obstea din Diveevo a dat lumii multe femei sfinte, a caror nume sunt cunoscute Domnului.  Aceste maici sfinte care au stralucit prin sfintenia vietii lor, prin minuni si inaintevedere, ne-au dat un exemplu a ceea ce inseamna crestin adevarat si  viata ortodoxa adevarata.

Nota: continuare a traducerii textului “TOWARDS THE GLORIFICATION OF THE HOLY NUNS OF DIVEYEV” aflat aici: http://www.roacusa.org/diveevo.htm

 

Read Full Post »

Agatha Semionovna Melgunova pe cand traia in lume, a fost o proprietara instarita de pamanturi din tinuturile Iaroslavl, Vladimir si Riazan. Ramasa vaduva de tanara, in jurul anului 1760, ea a intrat la manastirea de maici Florovski din Kiev, unde a fost tunsa in monahism sub numele de Alexandra, incepand sa duca o viata ascetica plina de zel. Totusi, nu-i fusese randuit sa ramana mult timp acolo: Maica Domnului i-a aparut intr-o vedenie si i-a aratat vointa sa, spunandu-i ca ea e aleasa sa intemeieze o manastire noua.

Sub indrumarea Maicii Domnului si dupa numeroase pelerinaje, Sf. Alexandra a ajuns in sfarsit la locul ales de Maica Domnului pentru intemeierea noii manastiri – „al patrulea ei lot de pamant de pe lumea cealalta” Acest loc era satul Diveevo din provincia Nizhni-Novgorod. In acele vremuri, nu departe, inflorise si manastirea de calugari din Sarov. Erau multi pustnici care traiau dupa reguli stricte si in cantarea znameni (cantare bisericeasca ruseasca), manastirea fiind fondata in 1705. Se pare ca acolo traditia monahala dateaza inca de pe vremea sfintilor isihasti din Pesterile Kievului.

Nu departe de acest loc, sub indrumarea pustnicilor din Sarov, Maica Alexandra si-a inceput viata isihasta intr-o chilie aflata langa o biserica ridicata in cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan. Ea a donat din averea sa pentru construirea si renovarea bisericilor, a ajutat multi orfani, vaduve si oameni saraci, traind doar de pe urma muncii mainilor sale, infruntand conditiile grele ale muncii fizice (curata staulul vitelor si spala haine). Taranii din Diveevo si-au amintit mult timp despre smerenia sa adanca si despre faptele ei bune facute in taina.

Curand, au inceput sa i se alature si ucenice, astfel ca se formase o comunitate mica. Saracia de buna voie, primirea pelerinilor, lucrul mainilor, neintrerupta rugaciune a lui Iisus – iata ce a insuflat Maica Alexandra obstii din Kazan – „ os din osul si carne din carnea desertului Sarov”. Toate acestea au adus obstea pe calea si traditia vietii monahale ortodoxe, inca de la inceput.

Inca din timpul vietii Maica Alexandra a fost cunoscuta si cinstita drept ca o pustnica foarte iscusita in viata duhovniceasca. „Veneau la ea tot felul de oameni: nu doar cei simpli, ci si oameni sus pusi, comercianti sau chiar functionari, sa asculte indemnurile sale,  sa primeasca binecuvantarea sa si sa fie numarati printre cei care erau primiti de ea.

Sfanta Alexandra a adormit pe 13 iunie, 1789. Inainte de moartea sa, ea a prezis constructia unei manastiri mari si de asemenea tulburarile care vor avea loc acolo. Cu o saptamana sau doua inainte de moarte, a fost tunsa in marea schima ingereasca sub numele de Alexandra.

Sf. Serafim insusi a vorbit despre ea cu o profunda cinstire in timpul vietii ei, iar dupa moartea sa, el a marturisit ca ea se afla langa tronul Domnului si a invatat pe o sora sa le ceara tuturor sa i se roage:” Imbracamintea ei avea multe carpeli, salul era vechi, in timp ce ochii ei erau mereu inlacrimati si pina in ziua de astazi ii sarut urmele picioarelor ei. Ea se odihneste in moastele ei. Mergi la mormantul ei in fiecare zi, ingenuncheaza si spune:” maica si stapana noastra, iarta-ma si roaga-te pentru mine, asa cum ai fost iertata de Domnul, asa sa fiu si eu iertata si adu-ti aminte de mine in fata tronului lui Dumnezeu. In manastire s-au scris marturii despre minunile si vindecarile facute de Maica Alexandra dupa moartea sa. De exemplu, in 1879, fiind la un pas de moarte, locotenentul in rezerva F.N. Sergeyev s-a vindecat de o boala incurabila. El a primit indemnul Sf. Serafim sa mearga la Diveevo la Maica Alexandra unde s-a vindecat prin ungere cu mir din moastele Sf. Alexandra. In acel moment el insusi a vazut moastele – „scheletul intreg, oasele de culoarea chihlimbarului iar din craniu izvora sfantul  mir din 3 parti: din mijlocul fruntii si din cele doua orbite.” O data Sf. Alexandra i-a aparut in vis unei femei grav bolnave si i-a poruncit sa se duca la Sf. Serafim ca sa se vindece. Sfanta Alexandra a continuat sa faca minuni si semne si prin icoana sa, care a inceput sa fie cinstita drept facatoare de minuni.

Nota: am tradus acest text in romana dupa un pasaj din „TOWARDS THE GLORIFICATION OF THE HOLY NUNS OF DIVEYEV” aflat aici: http://www.roacusa.org/diveevo.htm

Read Full Post »

Astazi este praznuit un sfant drag inimii mele, Sfantul Nectarie de Eghina, episcopul Pentapolei. Fiindca am primit un articol despre una din minunile sale de la un preot, m-am gandit sa il impartasesc cu voi. Sper sa fie de folos duhovnicesc.

De necrezut, dar adevarat. Cea mai mare minune a secolului petrecuta in Romania.

NectarieIntr-un sat micut din Romania nu exista nici un preot si locuitorii mergeau adeseori la Patriarh sa-i solicite sa gaseasca pe cineva pentru ocuparea locului liber. Patriarhul nu avea inca o solutie pentru satisfacerea cererii lor. Satenii au mers de nenumarate ori, dar Patriarhul le spunea acelasi lucru.. ca nu are nici un preot disponibil caci altfel ar fi trimis unul si in satul lor.

Intre timp oamenii mureau fara slujba de inmormantare, altii aveau relatii si copii fara sa fie cununati, iar copiii ca si adultii nu erau botezati. Apoi, intr-o zi, langa biserica a oprit o masina din care a iesit un preot care a inceput sa-i cheme pe oameni. Satenii erau uluiti.  Au mers la biserica, i-au urat bun venit si i-au zis: Cum de ai venit in satul nostru daca Patriarhul ne-a zis ca nu este nici un preot disponibil?

Atunci preotul le-a zis: Nu asta v-ati dorit? Ati vrut un preot? Iata-l ca a venit.

Toti satenii erau bucurosi de prezenta noului preot.  Acesta a inceput sa lucreze imediat. A mers la toate mormintele si a citit slujbele de inmormantare. I-a botezat si i-a cununat pe toti din sat si le-a dat Sfanta Impartasanie.  Intr-o zi i-a chemat pe toti la biserica si le-a spus: Voi pleca acum, misiunea mea este indeplinita.  Satenii erau foarte socati de mesajul lui si i-au spus: Acum ca ai venit, vrei sa pleci?  Oricum, preotul nu a ascultat comentariile lor si a facut intocmai cum a zis. Cand si-au dat seama ca nu mai puteau face nimic, i-au multumit.

Dupa mai multe zile, satenii s-au dus la Patriarh si i-au multumit ca le-a trimis un preot. Totodata i-au cerut sa le trimita un alt preot cat de curand, dar Patriarhul nu stia nimic.  El le-a zis ca nu a trimis nici un preot intrucat nu avea nici unul liber. Oricum, le-a spus ca trebuie sa sa verifice cu Protosinghelul sa vada daca nu cumva el a trimis preotul.  I-a telefonat Protosinghelului, dar nici el nu a trimis pe nimeni. Patriarul i-a intrebat ce a facut acel preot pentru ei. Satenii i-au spus ca i-a cununat, i-a botezat si le-a citit slujbele funerare, adica a facut tot ceea ce orice preot ar fi facut pentru ei.  Atunci Patriarhul i-a intrebat daca preotul le-a dat si acte. Satenii au raspuns ca bineinteles ca le-a dat si acte pe care le-a inscris si in cataloagele/manuscrisele Bisericii.

–          A vazut cineva ce a scris? Si cu ce nume a semnat?

–          Toate documentele erau scrise in romana, dar semnatura lui era scrisa intr-o limba necunoscuta noua.

Patriarhul  le-a cerut sa ii aduca manuscrisele sa vada cine era acel preot. Cand s-au intors cu manuscrisele, Patriarhul a ramas fara grai. Nu-i venea sa creada ochilor, dar intr-adevar toate documentele erau scrise in romana, in timp ce numele preotului era scris in limba greaca: Nectarie, episcopul Pentapolei.

Sursa: Demetrios Velaoras

Nota: Am tradus acest text dupa o traducere in limba engleza a unui text in limba greaca.  Documentul original  in limba greaca se afla aici: http://ierosnaosagandreou.blogspot.com/2009/10/blog-post_1466.html

Cu rugaciunile Sfantului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Read Full Post »

Fericirile

FERICIRILE

Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit in munte si ii invata pe ucenicii Sai zicand:

„FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”

Cei saraci cu duhul sunt aceia care se considera pe sine foarte mici in comparatie cu maretia lui Dumnezeu, si care tanjesc sa se inalte la Dumnezeu si in imparatia Lui.

„FERICITI CEI CE PLANG, CA ACEIA SE VOR MANGAIA.”

Cei care plang in lumea aceasta trecatoare se aseamana Fiului lui Dumnezeu, care niciodata nu a zambit, dar foarte adesea a plans, din pricina neintelegerii, a pacatelor si patimilor omenesti.

„FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL.”

Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul.

„FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA.”

Cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate sunt oamenii care nu pot rabda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinta lui Hristos Cel inviat, care va invinge toate puterile raului si inimile lor vor fi pline de multumire si bucurie. Ei vor vedea si biruinta Bisericii prigonite si se vor bucura.

„FERICITI CEI MILOSTIVI, CA ACEIA SE VOR MILUI.”

Dupa cum ne purtam cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. Mila pentru mila. Dar multa milostivire dumnezeiasca este cu mult mai mare decat milostivirea oamenilor. „Acestia vor primi insutit” le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute indoita: personala si sociala. Suntem milostivi si fata de noi insine, atunci cand nu uitam de sufletul nostru si mantuirea lui. Egoismul, razbunarea si cruzimea sunt vrajmasii milostivirii.

„FERICITI CEI CURATI CU INIMA, CA ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.”

Inima omului este ochiul curat de trebuinta pentru a privi pe cele duhovnicesti, in primul rand pe Dumnezeu. Prin indelunga lucrare si prin harul lui Dumnezeu inima se poate curati de toate necuratirile pacatului, dupa cum ne dau marturie Vietile sfintilor. Gandurile si dorintele rele intineaza si orbesc inima.

„FERICITI FACATORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”

Hristos este numit imparatul pacii. El a daruit pacea Sa ucenicilor Sai. Fiecare poate da ceea ce are. Daca avem in inimile noastre pace, putem sa o daruim si celorlalti. Pacea mintii, a inimii si a vointei – intreita pace in unitate – aceasta este adevarata pace dumnezeiasca a sufletului. Sufletul necumpatat nu poate avea pace.

„FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”

Sa fii prigonit pentru dreptate inseamna a te asemana lui Hristos si apostolilor. In Biserica Ortodoxa s-au aratat multi mucenici, care au suferit pentru dreptate si care s-au salasluit in imparatia cereasca a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: „Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele!” (I Petru III, 17).

„FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICE

TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE.”

Aici Hristos vorbeste despre patimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriti, defaimati si chinuiti. Dar ei trebuie sa rabde toate cu credinta neclintita si nadejde in El, caci va veni ca Cel din urma Biruitor si Drept Judecator. El va desparti atunci pentru vesnicie dreptii de pacatosi.

CONCLUZIE

„BUCURATI-VA SI VA VESELITI, CA PLATA VOASTRA MULTA ESTE IN CERURI!”

Bucurati-va in lacrimi, bucurati-va in patimire, bucurati-va in moarte, caci cei mai buni din neamul omenesc, care au strabatut aceasta cale spinoasa ca si voi, va asteapta acum in lumea cealalta, unde domneste Hristos, si unde nu este durere, nici intristare, nici suferinta, ci viata si bucurie vesnica.

Fericirile – cantare bizantina

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Read Full Post »

O prezentare biomedicala a primei minuni facute de Gheron Iosif Vatopedinul (Muntele Athos), care a zambit la 45 de minute dupa moartea sa

Materialul de fata prezinta un miracol care, din cate stim, este aproape unic in intreaga istorie a crestinismului. O persoana decedata (Gheron Iosif din Vatopedi) a zambit. E impresionant ca zambetul a avut loc la 45 de minute dupa moartea sa. Acest lucru este documentat prin fotografii. Au fost raportate multe minuni cu oameni decedati (profeti, sfinti, etc). Dar nu a existat pina acum o minune ca cea intamplata pe data de 1 iulie 2009 in sfanta si marea Manastire Vatopedi (Muntele Athos, Grecia)

Vedeti aici: De ce zambetul Parintelui Iosif vine din vesnicie?

In momentul decesului, toate organele isi intrerup functiile: inima, creierul, plamanii, muschii, etc. In ceea ce priveste muschii, este bine cunoscut faptul ca atunci cand cineva moare, muschii devin rigizi (rigiditate musculara). Din acest motiv, din momentul mortii, oricat ar incerca cineva, este foarte dificil sa miste (folosind metode normale) bratele sau alte parti ale trupului decedat. Acesta a fost si cazul Parintelui Iosif din Vatopedi; cand a murit, gura sa a ramas intredeschisa. Oricat de mult au incercat calugarii, ei nu au putut sa-i mentina gura inchisa (fotografiile relevante documenteaza acest fapt). Fenomenul (din punct de vedere biomedical) se datoreaza rigiditatii musculare mentionate anterior.
O persoana vie poate zambi deoarece muschii faciali se pot contracta. Dar nimeni, din cauza rigiditatii musculare, nu poate determina muschii faciali ai unui mort sa capete o astfel de pozitie, astfel incat persoana decedata sa zambeasca. Deoarece este imposibil ca cineva sa inchida gura unui cadavru (chiar daca o leaga), este mult mai greu de imaginat ca ar putea sa aduca muschii intr-o astfel de pozitie, incat gura celui mort sa zambeasca. (VatopaidiFriend:: Dar chiar daca nu ar fi existat rigiditatea musculara, fata unui om este ca din plastilina, pentru a putea „modela” un zambet?)
Conform cunostintelor stiintifice contemporane, nimeni, prin nici o metoda, nu poate determina o persoana decedata sa zambeasca. Pe de alta parte, daca ar fi existat aceasta posibilitate (si anume sa produci zambetul unui mort prin metode artificiale), aceasta ar fi fost aplicata si in cazul altor persoane decedate.
Aceasta este minunea cea mare care a avut loc in cazul Gheron Iosif din Vatopedi. Nu doar gura i s-a inchis, ci el a zambit. Mai impresionant chiar, este faptul ca zambetul sau a fost documentat (fotografiat) la 45 de minute dupa moartea sa. Pe linga aceasta, este surprinzator ca Parintele Efrem (egumenul Manastirii Vatopedi) a insistat ca monahii sa descopere fata batranului Iosif. A primit oare vreun semn de la Domnul?
Acum 2 ani, am fost binecuvantat sa-l intalnesc pe memorabilul parinte duhovnicesc Iosif din Vatopedi. La acel moment, el avea acelasi zambet pe care l-a avut dupa moartea sa, zambetul care vine din vesnicie.
”O, moarte, unde este boldul tau?”
Stiinta contemporana nu detine mijloacele pentru a analiza zambetul care vine din eternitate. Prin metodele omenesti, doar il poate inregistra sau fotografia. Mila Domnului si minunile nu pot fi investigate din punct de vedere stiintific, dar pot fi traite.

Vesnica pomenire parintelui Iosif din Vatopedi!

Roaga-te pentru noi!

Nota:  acest text este traducerea in limba romana a articolului A simple biomedical presentation of the first miracle of Elder Joseph of Vatopaidi (Mount Athos), who smiled 45 minutes after his death publicat pe site-ul http://vatopaidi.wordpress.com.

Read Full Post »

Older Posts »