Feeds:
Articole
Comentarii

Astazi este praznuit un sfant drag inimii mele, Sfantul Nectarie de Eghina, episcopul Pentapolei. Fiindca am primit un articol despre una din minunile sale de la un preot, m-am gandit sa il impartasesc cu voi. Sper sa fie de folos duhovnicesc.

De necrezut, dar adevarat. Cea mai mare minune a secolului petrecuta in Romania.

NectarieIntr-un sat micut din Romania nu exista nici un preot si locuitorii mergeau adeseori la Patriarh sa-i solicite sa gaseasca pe cineva pentru ocuparea locului liber. Patriarhul nu avea inca o solutie pentru satisfacerea cererii lor. Satenii au mers de nenumarate ori, dar Patriarhul le spunea acelasi lucru.. ca nu are nici un preot disponibil caci altfel ar fi trimis unul si in satul lor.

Intre timp oamenii mureau fara slujba de inmormantare, altii aveau relatii si copii fara sa fie cununati, iar copiii ca si adultii nu erau botezati. Apoi, intr-o zi, langa biserica a oprit o masina din care a iesit un preot care a inceput sa-i cheme pe oameni. Satenii erau uluiti.  Au mers la biserica, i-au urat bun venit si i-au zis: Cum de ai venit in satul nostru daca Patriarhul ne-a zis ca nu este nici un preot disponibil?

Atunci preotul le-a zis: Nu asta v-ati dorit? Ati vrut un preot? Iata-l ca a venit.

Toti satenii erau bucurosi de prezenta noului preot.  Acesta a inceput sa lucreze imediat. A mers la toate mormintele si a citit slujbele de inmormantare. I-a botezat si i-a cununat pe toti din sat si le-a dat Sfanta Impartasanie.  Intr-o zi i-a chemat pe toti la biserica si le-a spus: Voi pleca acum, misiunea mea este indeplinita.  Satenii erau foarte socati de mesajul lui si i-au spus: Acum ca ai venit, vrei sa pleci?  Oricum, preotul nu a ascultat comentariile lor si a facut intocmai cum a zis. Cand si-au dat seama ca nu mai puteau face nimic, i-au multumit.

Dupa mai multe zile, satenii s-au dus la Patriarh si i-au multumit ca le-a trimis un preot. Totodata i-au cerut sa le trimita un alt preot cat de curand, dar Patriarhul nu stia nimic.  El le-a zis ca nu a trimis nici un preot intrucat nu avea nici unul liber. Oricum, le-a spus ca trebuie sa sa verifice cu Protosinghelul sa vada daca nu cumva el a trimis preotul.  I-a telefonat Protosinghelului, dar nici el nu a trimis pe nimeni. Patriarul i-a intrebat ce a facut acel preot pentru ei. Satenii i-au spus ca i-a cununat, i-a botezat si le-a citit slujbele funerare, adica a facut tot ceea ce orice preot ar fi facut pentru ei.  Atunci Patriarhul i-a intrebat daca preotul le-a dat si acte. Satenii au raspuns ca bineinteles ca le-a dat si acte pe care le-a inscris si in cataloagele/manuscrisele Bisericii.

–          A vazut cineva ce a scris? Si cu ce nume a semnat?

–          Toate documentele erau scrise in romana, dar semnatura lui era scrisa intr-o limba necunoscuta noua.

Patriarhul  le-a cerut sa ii aduca manuscrisele sa vada cine era acel preot. Cand s-au intors cu manuscrisele, Patriarhul a ramas fara grai. Nu-i venea sa creada ochilor, dar intr-adevar toate documentele erau scrise in romana, in timp ce numele preotului era scris in limba greaca: Nectarie, episcopul Pentapolei.

Sursa: Demetrios Velaoras

Nota: Am tradus acest text dupa o traducere in limba engleza a unui text in limba greaca.  Documentul original  in limba greaca se afla aici: http://ierosnaosagandreou.blogspot.com/2009/10/blog-post_1466.html

Cu rugaciunile Sfantului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Fericirile

FERICIRILE

Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit in munte si ii invata pe ucenicii Sai zicand:

„FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”

Cei saraci cu duhul sunt aceia care se considera pe sine foarte mici in comparatie cu maretia lui Dumnezeu, si care tanjesc sa se inalte la Dumnezeu si in imparatia Lui.

„FERICITI CEI CE PLANG, CA ACEIA SE VOR MANGAIA.”

Cei care plang in lumea aceasta trecatoare se aseamana Fiului lui Dumnezeu, care niciodata nu a zambit, dar foarte adesea a plans, din pricina neintelegerii, a pacatelor si patimilor omenesti.

„FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL.”

Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul.

„FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA.”

Cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate sunt oamenii care nu pot rabda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinta lui Hristos Cel inviat, care va invinge toate puterile raului si inimile lor vor fi pline de multumire si bucurie. Ei vor vedea si biruinta Bisericii prigonite si se vor bucura.

„FERICITI CEI MILOSTIVI, CA ACEIA SE VOR MILUI.”

Dupa cum ne purtam cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. Mila pentru mila. Dar multa milostivire dumnezeiasca este cu mult mai mare decat milostivirea oamenilor. „Acestia vor primi insutit” le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute indoita: personala si sociala. Suntem milostivi si fata de noi insine, atunci cand nu uitam de sufletul nostru si mantuirea lui. Egoismul, razbunarea si cruzimea sunt vrajmasii milostivirii.

„FERICITI CEI CURATI CU INIMA, CA ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.”

Inima omului este ochiul curat de trebuinta pentru a privi pe cele duhovnicesti, in primul rand pe Dumnezeu. Prin indelunga lucrare si prin harul lui Dumnezeu inima se poate curati de toate necuratirile pacatului, dupa cum ne dau marturie Vietile sfintilor. Gandurile si dorintele rele intineaza si orbesc inima.

„FERICITI FACATORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”

Hristos este numit imparatul pacii. El a daruit pacea Sa ucenicilor Sai. Fiecare poate da ceea ce are. Daca avem in inimile noastre pace, putem sa o daruim si celorlalti. Pacea mintii, a inimii si a vointei – intreita pace in unitate – aceasta este adevarata pace dumnezeiasca a sufletului. Sufletul necumpatat nu poate avea pace.

„FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”

Sa fii prigonit pentru dreptate inseamna a te asemana lui Hristos si apostolilor. In Biserica Ortodoxa s-au aratat multi mucenici, care au suferit pentru dreptate si care s-au salasluit in imparatia cereasca a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: „Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele!” (I Petru III, 17).

„FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICE

TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE.”

Aici Hristos vorbeste despre patimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriti, defaimati si chinuiti. Dar ei trebuie sa rabde toate cu credinta neclintita si nadejde in El, caci va veni ca Cel din urma Biruitor si Drept Judecator. El va desparti atunci pentru vesnicie dreptii de pacatosi.

CONCLUZIE

„BUCURATI-VA SI VA VESELITI, CA PLATA VOASTRA MULTA ESTE IN CERURI!”

Bucurati-va in lacrimi, bucurati-va in patimire, bucurati-va in moarte, caci cei mai buni din neamul omenesc, care au strabatut aceasta cale spinoasa ca si voi, va asteapta acum in lumea cealalta, unde domneste Hristos, si unde nu este durere, nici intristare, nici suferinta, ci viata si bucurie vesnica.

Fericirile – cantare bizantina

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Revin cu o campanie umanitara pentru un alt baietel, Alex Damian. Daca citesti acest post si iti sta in putinta sa acorzi un  ajutor cat de mic, te rog actioneaza acum . Din putin se face mult si este usor de donat. Pur si simplu trimie SMS la 858 IN RETELELE DE TELEFONIE ORANGE SI VODAFONE
COST SMS 2 EURO (VALOARE NETAXABILA CU TVA) sau alte modalitati de a trimite o donatie vedeti aici http://www.alexdamian.com/

Daca nu poti contribui cu bani, dar ai un blog, poti ajuta publicand un articol despre el sau trimite povestea lui mai departe. Impreuna il putem salva !

Alex Damian

O prezentare biomedicala a primei minuni facute de Gheron Iosif Vatopedinul (Muntele Athos), care a zambit la 45 de minute dupa moartea sa

Materialul de fata prezinta un miracol care, din cate stim, este aproape unic in intreaga istorie a crestinismului. O persoana decedata (Gheron Iosif din Vatopedi) a zambit. E impresionant ca zambetul a avut loc la 45 de minute dupa moartea sa. Acest lucru este documentat prin fotografii. Au fost raportate multe minuni cu oameni decedati (profeti, sfinti, etc). Dar nu a existat pina acum o minune ca cea intamplata pe data de 1 iulie 2009 in sfanta si marea Manastire Vatopedi (Muntele Athos, Grecia)

Vedeti aici: De ce zambetul Parintelui Iosif vine din vesnicie?

In momentul decesului, toate organele isi intrerup functiile: inima, creierul, plamanii, muschii, etc. In ceea ce priveste muschii, este bine cunoscut faptul ca atunci cand cineva moare, muschii devin rigizi (rigiditate musculara). Din acest motiv, din momentul mortii, oricat ar incerca cineva, este foarte dificil sa miste (folosind metode normale) bratele sau alte parti ale trupului decedat. Acesta a fost si cazul Parintelui Iosif din Vatopedi; cand a murit, gura sa a ramas intredeschisa. Oricat de mult au incercat calugarii, ei nu au putut sa-i mentina gura inchisa (fotografiile relevante documenteaza acest fapt). Fenomenul (din punct de vedere biomedical) se datoreaza rigiditatii musculare mentionate anterior.
O persoana vie poate zambi deoarece muschii faciali se pot contracta. Dar nimeni, din cauza rigiditatii musculare, nu poate determina muschii faciali ai unui mort sa capete o astfel de pozitie, astfel incat persoana decedata sa zambeasca. Deoarece este imposibil ca cineva sa inchida gura unui cadavru (chiar daca o leaga), este mult mai greu de imaginat ca ar putea sa aduca muschii intr-o astfel de pozitie, incat gura celui mort sa zambeasca. (VatopaidiFriend:: Dar chiar daca nu ar fi existat rigiditatea musculara, fata unui om este ca din plastilina, pentru a putea „modela” un zambet?)
Conform cunostintelor stiintifice contemporane, nimeni, prin nici o metoda, nu poate determina o persoana decedata sa zambeasca. Pe de alta parte, daca ar fi existat aceasta posibilitate (si anume sa produci zambetul unui mort prin metode artificiale), aceasta ar fi fost aplicata si in cazul altor persoane decedate.
Aceasta este minunea cea mare care a avut loc in cazul Gheron Iosif din Vatopedi. Nu doar gura i s-a inchis, ci el a zambit. Mai impresionant chiar, este faptul ca zambetul sau a fost documentat (fotografiat) la 45 de minute dupa moartea sa. Pe linga aceasta, este surprinzator ca Parintele Efrem (egumenul Manastirii Vatopedi) a insistat ca monahii sa descopere fata batranului Iosif. A primit oare vreun semn de la Domnul?
Acum 2 ani, am fost binecuvantat sa-l intalnesc pe memorabilul parinte duhovnicesc Iosif din Vatopedi. La acel moment, el avea acelasi zambet pe care l-a avut dupa moartea sa, zambetul care vine din vesnicie.
”O, moarte, unde este boldul tau?”
Stiinta contemporana nu detine mijloacele pentru a analiza zambetul care vine din eternitate. Prin metodele omenesti, doar il poate inregistra sau fotografia. Mila Domnului si minunile nu pot fi investigate din punct de vedere stiintific, dar pot fi traite.

Vesnica pomenire parintelui Iosif din Vatopedi!

Roaga-te pentru noi!

Nota:  acest text este traducerea in limba romana a articolului A simple biomedical presentation of the first miracle of Elder Joseph of Vatopaidi (Mount Athos), who smiled 45 minutes after his death publicat pe site-ul http://vatopaidi.wordpress.com.

O carte recomandata

Mi-a fost recomandata de curand o carte deosebita si anume: Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului, de Klaus Kenneth. Este o carte tulburatoare pe care v-o recomand cu sinceritate. Am citit doar cateva capitole, incepe cu povestea copilariei lui Klaus Kenneth, acest om- care doar prin purtarea de grija a Domnului- a putut sa indure atatea suferinte si nedreptati. Este uluitor cum a trecut ulterior prin atatea religii si culte, a fost practicant chiar de ocultism. Dupa o  cautare indelunga si dramatica, cercetarea sa a fost incununata de bunul Dumnezeu prin gasirea acelei iubiri adevarate pe care a cautat-o mereu. Acest lucru a fost posibil si prin intermediul Parintelui Sofronie care a mijlocit, tot prin dragoste, calea spre Iisus Hristos.

Recent, am primit de la cineva un scurt interviu cu Klaus Kenneth. Din pacate, nu stiu sursa, de aceea nu am precizat-o.

Va impartasesc  acest fragment, sper sa fie ca o scanteie care sa aprinda in voi dorinta de a citi aceasta carte. Doamne ajuta!

– D-le Kenneth, aţi avut parte de o copilărie cumplită, în urma căreia aţi început să urâţi creştinismul şi să vă implicaţi în religiile orientale şi ocultism. În zilele noastre, mulţi oameni cred că pot găsi răspunsuri la problemele vieţii în aceste filosofii. Ce le puteţi spune unora ca aceştia?

Toate aceste religii şi filosofii sunt o nădejde, plăsmuită de om, într-o lume mai bună, pentru a scăpa de suferinţă. Este ceva firesc, tot omul caută aşa ceva. Dar din negurile timpului oamenii n-au izbutit să rezolve problema durerii, a nedreptăţii şi a suferinţei, deoarece acestea sunt doar nişte „idei”, pe care inima omului căzut le-a distorsionat. Nu poţi schimba inima omului doar cu nişte idei, căci ea – după cum zice Scriptura – este stricată.

Numai Hristos a răsturnat piramida valorilor omeneşti cu susul în jos (cei dintâi vor fi cei de pe urmă, dragostea pentru vrăjmaşi, preţuirea durerii etc.). Toate sunt ceva „nebunesc”, care sună inacceptabil unor urechi „fireşti”. Nici un om n-ar fi putut avea astfel de idei „ciudate” – ceea ce arată limpede că Hristos era Dumnezeu. Şi lucrul cel mai uimitor este că aceste idei „merg”. Omul trebuie să încerce aceste oferte ale Sale, nu să le dezbată.

– După mai bine de două decenii dramatice de viaţă, l-aţi întâlnit pe Părintele Sofronie de la Essex şi v-aţi transformat! De atunci, trăiţi o experienţă profundă a creştinismului ortodox. Ce întâmplări vi s-au întipărit în amintire fără putinţă de uitare, din cele petrecute alături de Părintele Sofronie?

– Experienţa de căpătâi avută cu Părintele Sofronie a fost dragostea sa. Era „dragoste întrupată”! A revărsat asupra mea atât de multă dragoste, încât o mai simt şi astăzi, după 25 de ani. Când mă duc să-l „văd”, la mormânt, inima îmi tresaltă de bucurie, pentru că „dragostea niciodată nu cade” – nu acest fel de dragoste! Toate cuvintele sale nu sunt pe măsura dragostei pe care mi-a arătat-o. Am avut o relaţie foarte deosebită şi, când venea la mănăstire în odaia mea, rămânea uneori cu orele… Această nemărginită putere a dragostei este astăzi energia care mă adânceşte în Ortodoxie (care, în cele din urmă, este dragoste!) şi care mă îndeamnă s-o binevestesc acelor ortodocşi care par să nu priceapă ce comoară au!

– Aţi trecut prin multe etape şi experienţe. Oare nu s-ar putea concluziona, ipotetic, că situarea dvs. din prezent în cadrul creştinismului ortodox nu-i decât un alt pas, vremelnic, dintr-o căutare fără sfârşit?

– Dacă aş fi găsit ceva mai bun, de bună seamă că aş fi mers iarăşi mai departe. Însă am aflat „mărgăritarul cel de mult preţ” (cum spune Scriptura) şi ŞTIU aceasta dincolo de orice îndoială, căci experienţa de viaţă mi-a arătat-o foarte limpede. De atunci, sunt unul dintre cei mai fericiţi oameni din Europa. Dacă ar şti oamenii ce este cu adevărat Ortodoxia! Nu-i un ritual, nu-i o tradiţie, nu-i o instituţie bisericească sau altceva: este Hristos făcut văzut, este dragoste făcută văzută, este la fel de unică ca Însuşi Dumnezeu. Dar, trebuie spus şi aceasta, pentru a fi oneşti – nu este întotdeauna o cale uşoară!

­– Scrieţi în cartea dvs.: „Fugeam de Dumnezeu, de oameni şi de mine însumi. Era o cale prin iad, plină de ură şi moarte”. Dacă Iisus spune că suntem liberi să-L urmăm sau să nu-L urmăm, de ce viaţa fără El nu poate fi o viaţă de dragoste, bucurie şi libertate?

– După cum puteţi citi în cartea mea, eu le-am încercat pe toate – tot ce are de oferit lumea fără de Dumnezeu (adică fără dragoste). Acestea duc la un substitut de dragoste, şi mi-au lăsat mereu inima goală şi uscată. Există „distracţii”, mici bucurii şi alţi înlocuitori, bineînţeles, pe care Dumnezeu îi îngăduie (în artă, muzică etc.) pentru a trezi adevărata dragoste şi căutare după o mulţumire nepieritoare. Însă fără Dumnezeu toate acestea ajung patimi; iar împătimirea este tocmai opusul libertăţii. Acest lucru l-am simţit întotdeauna dureros de limpede.

– Viaţa dvs. ar putea fi un roman de succes. Este însă o mărturie şocantă şi totodată adevărată. Unii oameni s-ar putea îndoi despre cele pe care le spuneţi în ce vă priveşte, ba chiar v-ar putea socoti dezechilibrat – mai ales în privinţa trăirilor cu Iisus. Ce le puteţi spune unor astfel de oameni? Ce răspuns le puteţi da acelor creştini care se îndoiesc de povestea dvs. şi o socotesc o exagerare?

– Un editor din Londra mi-a spus chiar că povestea mea e mai „stranie decât ficţiunea”! V-aş putea spune mult mai multe întâmplări ciudate cu mine decât cele istorisite în carte, dar acestea reprezintă un nivel psihologic sau social, care este nefolositor duhovniceşte. Unii oameni mă acuză că mint. Ce pot să fac? Aş dori doar să le pot arăta dragostea ce le-o port, să vină şi să trăiască puţin alături de mine, ca să vadă şi să se încredinţeze dacă Klaus spune adevărul sau minte. „Iubeşte şi trăieşte” e cel mai bun răspuns. Şi, credeţi-mă, lucruri ca acesta mi se întâmplă în viaţă, cu oamenii. Oricine are dreptul să se îndoiască, atâta timp cât are un motiv (povestea vieţii mele nu e tocmai una obişnuită). Dar când cineva se agaţă de părerile sale fără să caute adevărul, în cele din urmă se va vătăma. Pentru aceasta are nevoie de dragoste, de dragostea Sa.

2 milioane kilometri